Jaqueline's room

Remy statea inca intins pe gunoaiele din tomberon. Aparent, intepenise. Nu-i venea prea usor sa se miste. Stranse din dinti si, cu greu, mormai:
- Ma ajuta cineva?

Din reflex isi atinti privirea spre tanarul " imprastiat" in tomberonul din strada.
Deschise gura sa spuna ceva inchizand-o la loc si gandindu-se mai bine.
Striga dupa ceva vreme pe un ton ironic.
-Ai patit ceva?.....

Remy o privi pe fata uluit. "Asta face misto?" se gandi el.
- Nu, sunt bine, ma bronzam doar, zise Remy tare, pe o vadita tenta ironica.

-Atunci inseamna ca nu ai nevoie de ajutor.
Jaqueline zambi arogant uitandu-se distant la omul suferind.

"Eu abia ma misc si ea are chef de glume?" se gandi Remy, uimit de-a dreptul.
- De fapt... Nu prea ma pot misca... Daca nu vrei sa ma ajuti, ce-ar fi sa chemi pe cineva specializat? zise el, cu o voce un pic umila.

-Rabdare.
Jaqueline disparu de la geam iar in scurt timp veni langa locul cu pricina.
-A venit cineva sa te ajute....acum poti sa iesi?....
Il privi cateva clipe fara expresie dupa care il apuca de mana si incerca sa-l traga afara.

Remy urla din toti rarunchii. Il durea ingrozitor coloana. Rosen il trasese din tomberon, dar, la marginea lui, Remy se dezechilibra si cazu cat era de lat pe pamant.
- Da-mi 2 minute, nu-mi simt spatele, mormai Remy, crispat, cu dintii inclestati.

Jaqueline il privi fara sa clipeasca studiindu-l atent.
-Haide.....o sa-ti pansez spatele acasa cu niste ierburi medicinale. Poate asa iti trece.
Zambi fals simuland un simt de ajutor foarte dezvoltat.

Cu miscari robotice si cu dintii inclestati, gemand a durere la fiecare secunda, Remy se ridica in 2 picioare, tinandu-se cu ambele maini de coloana.
- Apreciez ajutorul, mormai acesta, dupa o perioada in care o privise pe "salvatoarea" lui in tacere.

-Fie cum vrei, dar daca nu vi, ai cel putin grija sa nu te rupi pe drum.
Il saluta inclinandu-se capul putin si se intoarse cu spatele.

Remy ramase pentru a treia oara in stare de soc. "Ce naiba e in capul fetei asteia?" se gandi el. Apoi, cu greu, presarand drumul cu gemete si injuraturi printre dinti, o urma pe fata.

Jaqueline mergea cu pasi masurati spre apartamentul ei privindu-l pe tanar cu coada ochiului din cand an cand.

Dupa o noua serie de gemete, Remy se opri in drum, privind catre fata cu o figura congestionata de durere.
- Mai avem? mormai el.

-Inca putin......
Jaqyeline zambi malefic.
-Nu mai poti deja?.....
Isi mentinu zambetul, dar il ajuta pe tanar sa inainteze.

"In viata mea nu am mai intalnit o fata ca ea" gandi Remy, lasandu-se ajutat de fata in inaintarea anevoioasa. In cele din urma, ajunsera in fata usii apartamentului in care locuia fata.

Jaqueline dadu un picior in usa si aceasta se deschise cu un zgomot infundat.
-Haide....
Il ajuta sa ajunga la canapea aruncandu-si schitele pe podea.

Remy ajunsese pe canapea cu un ultim muget de durere, asemeni taurilor injunghiati. Cand durerea mai inceta, isi roti privirile prin jurul camerei pentru a cerceta unde ajunsese.
- Artista? mormai el, in cele din urma.

-Mai mult sau mai putin... raspunse sec fata intorcandu-se cu un sul de bandaje.
As putea sa intreb cum de ai ajuns in starea asta?......

Remy mirosise intrebarea asta si avusese timp sa isi coasa bine cu ata alba raspunsul.
- Sunt un impatimit al artei si ti-am vazut lucrarile pe geam. Aparent nu am fost foarte atent cand ma uitam pe geam, zise el, evitandu-i, insa, privirea.

-Si binenteles acesta era motivul pentru care ti-ai riscat eroic viata?....
Sa admiri " frumoasele " mele lucrari?
Ranji ciudat asezandu-si pe pat langa el.
-Acum.....ce te doare?....

- Spatele, coloana... mormai el. E destul de neplacut cand ma misc. Daca stau nemiscat, nu am nimic, zise el, usurat.
Era multumit ca scapase cu bine de intrebarea pusa anterior.

Jaqueline se abtinu cu greu sa nu-l chinuie batandu-l pe umar asa ca isi retrase mana incet.
-Atunci, .....asteapta pana nu o sa te mai doara spatele.

Remy ramase din nou masca la auzul acestor cuvinte. "Vai, ma innebuneste stilul asta al ei de a fi", gandi el. Cu toate astea, vorbi, pe un ton cat se poate de ironic:
- Intr-adevar, tratamentul tau pare cel mai indicat.

-Macar in momente ca astea sa ma abtin de la a mai chinui oameni inutil.
"Doar pentru amuzamentul meu"....rosti cuvintele in mintea ei in timp ce un ranjet ciudat ii inflorea pe chip.
-Daca tot te doare spatele si nu te poti misca....vrei un ceai?....
Am si paie, adauga dupa o scurta pauza pe un ton ironic.

- Nu prea ma innebunesc dupa ceaiuri, dar banuiesc ca nu e civilizat sa te refuz, nu? zise, acid, Remy, care devenise de-a dreptul frustrat de atitudinea fetei.